Mai fusesem in Fagaras de 3 ori, dar vara. Mi s-a parut foarte frumos de aceea am raspuns promt la propunerea lui Jony de tura acolo…nu stiam insa ce ma astepta…
Tura incepe promitator…lasam masina la Piscul Negru(1200m), tinta finala pentru acesta seara este refugiul Caltun(2151m). Am luat in spate rucsacul care imi parea foarte greu(poate pentru ca de mult nu mai mersesem la tura de peste 2 zile fara stat la cabana). Harta lui Jony spunea ca marcajul spre refugiu trebuie sa porneasca de undeva din spatele cabanei Piscul Negru. Fara sa mai cautam marcajul prin imprejurimi, am luat-o pe un drum din spatele cabanei, drumul ala se termina brusc in 2 minute, fara urma de marcaj turistic. Clar nu ala era drumul bun. Jony scoate gps-ul si spune…”ee,asta e directia”, si dam sa urcam pieptis printr-o padure foarte deasa, fara urma de poteca sau luminis, Jony concentrat pe harta si gps, eu in 4 labe, ferind schiurile de toate cracile de arbusti, incercand sa merg cat mai repede ca sa nu-l pierd din vizor pe Jony. La un moment dat spun ca poate ar fi bine sa ne intoarcem sa cautam marcajul, ca sigur pleaca de la cabana. Jony a fost totusi de parere ca gps-ul ne va scoate in drum la un moment dat. Apoi a urmat o coborare foarte abrupta la care am adoptat tehnica “din copac in copac” cu capul inainte…pe Jony il pierdusem de mult si ma gandeam ca daca asa sta treaba cu Fagarasul asta il dau naibii si ma duc direct acasa, aveam limba scoasa de un metru, drumul pierdut , pe Jony nu-l mai vedeam… il strig …imi raspunde de la ceva departare, mai mergem ceva vreme impreuna, dupa care intradevar gasim marcajul. Balaurisem o ora prin boscheti, iar drumul bun arata cat autostrada de lat. M-am bucurat ca l-am gasit. Si ii dam inainte ,trecem un rau, urcam…se face seara...dam de zapada, ne punem schiurile, pieile, deja rucsacul devenise mai usor. Mi-era greu, faceam cam 4, 5 pasi in acelasi ritm, ma mai odihneam cateva secunde, si tot asa. Jony ma astepta la fiecare ruptura de panta, il gaseam linistit, odihnit, poate si plictisit de atata asteptat…mi-era cam rusine sa ma plang, asa ca n-am scos nici un vaicarit. Ma intreba :”esti bine?” si raspundeam cu zambetul pe buze “aa…daa…cum sa nu?!”
Am ajuns la refugiu, ne-am scos mancarea , am topit zapada pentru apa si am picat ca pe front, blana.
SAMBATA
Sambata dimineata il aud pe Jony ca se foieste prin refugiu, deschid un ochi, el spune ca e 7:30 si ca ploua :”Mai poti sa mai dormi daca mai vrei…”. Atata am asteptat, as fi dormit pana duminica, doar ca na…s-a facut 8:45 si imi spune “haide mah…ca s-a oprit si ploaia…e frumos…gata, plecam”. M-am ridicat militareste, ma pregatesc de micul dejun si am constatat ca cele mai bune alimente ale mele era molfaite si rontaite, pliculetul de ceai din cana din care bausem aseara era rupt in fasii, devorat…cineva fusese in refugiu…cineva mic, atat de mic incat intrase in cana mea, mancase din mancarica mea si poate dormise si in patutul meu…si am inceput sa separ…ce mancase EL, domnul soarece, si ce mai imi ramane si mie, si constat ca trebuie sa dramuiesc mancarea, ca sunt cam la limita si na…daca totusi o sa termin mancarea mea, o sa apelez si la mancarea molfaita de el, in caz de urgenta…Plecam…urcam in saua Caltun…Jony ramane in urma sa se echipeze, ma simteam mai in forma ca ieri, sau poate pentru ca eram in fata…ajungem in saua Caltun, coboram o fata lunga si nu foarte abrupta,urcam apoi pana in saua Doamnei. Aici decidem sa o luam spre dreapta, si anume spre Negoiu, pentru ca se vedea incredibila fata Negoiului, abrupta, virgina, luuunga. Ma uitam de jur imprejur si erau atatea fete si atatea culoare neatinse cu zapada firnuita. Am urcat strunga Domnei, care mie mi s-a parut SF de urcat in clapari si cu schiurile in spate, poate pentru ca mi-era teama. Un traseu de catarat, mi s-a parut un fel de Costila Galbinele, cu ceva iarba, stanca, ma uitam in spate si ma gandeam ca daca imi aluneca claparul nici nu-i loc de pus o cruce pe acolo. Jony nu pare sa aiba vreo problema, ma asteapta in creasta. La un moment dat ma striga “ hei…unde esti? Ce faci?” Eu ii raspund linistita “vin…dar un pic mai incet” . Imi cam tremurau mainile, ma tineam cu teama stanci si ma uitam de 3 ori inainte sa pun claparul undeva. Ajung in creasta…urmeaza o urcare pana pe vf Negoiu, vine ceata, mai si ploua din cand in cand. Ajungem in varf, ne punem schiurile, ceata se ridica relativ, zapada extraordinara. Facem fata din 3 bucati, ultima fiind un hornulet foarte frumos. Ajungem intr-o caldare jos, unde mancam. Constat ca bidonul meu de apa de 1 litru nu se preteaza la astfel de ture, el fiind aproape gol. Incepem sa urcam…ma mai aplec, mai iau o manusa de zapada si o devorez, ma gandesc cat de valoroasa e apa si cat de putina beau acasa, mai cad….asta n-am deslusit-o pana acum, de ce cad pe panta abrupta la urcare pe piei…fie ca sunt pieile mai inguste ca talpa, fie ca las centru de greutate mult prea pe fata schiului, adica stau prea cocosata la urcare. Am probleme cu betele, deoarece nu mai am acces la
betele familiei, o pereche de Leki(“cea mai tare pereche de bete”), am cumparat niste bete Komperdell, cu rondea foarte mica…parka urcam cu sonda de avalansa in mana, mi se ducea mana pana la genunchi cateodata. Cautam partea buna in toate: “e greu dar…bine ca nu mai ploua/ ploua dar bine ca nu e soare sa mi se faca cald la urcare, etc”. In fine, am ajuns din nou pe Negoiu, Jony ma intreaba daca sa dam si o fata un pic mai in stanga, cam paralela cu Negoiu, dar pentru ca ploua si tuna am decis sa nu mergem si sa ne retragem. Am afirmat cu tarie “ Eu nu mai cobor pe strunga Domnei, la descatarat, ca mi se pare SF, trebuie sa cautam alta coborare, trebuie sa existe”. Am analizat hornuletele de pe creasta, si ne-am hotarat sa coboram pe Strunga Dracului. Parea foarte inclinat, foarte ingust , tin minte ca am coborat vara pe acolo, e traseu turistic de vara, de descatarat, cu tinut de lanturi. Totusi cu zapada nu parea imposibil de coborat. Avea ceva cornisa, am spart-o un pic ca sa putem intra pe horn, l-am lasat pe Jony primul…eram cam suspicioasa in privinta zapezii, la fiecare viraj te ducea zapada mai jos si 
fiind ingust mi se parea mai dubios. Hornul asta ne-a scos din nou in caldarea pe care am coborat-o prima oara de dimineata, doar ca acuma am coborat mai in josul ei , ca era zapada tare buna. Apoi am urcat agale, era ultima urcare a zilei, o priveam cu mai mult entuziasm. Mai faceam 5 pasi, mai rontaiam o mana de zapada… Am ajuns din nou in saua Caltun si apoi “acasa”, la refugiu…Facem o ciorbita, pentru mine, dar gusta si Jony. Lui ii place “meclemul” si cascavalul, asta are cu el de mancare. Meclemul este un amestec de polen cu faina din mai multe cereale si cu proteina din lapte. Gust si eu din meclemul lui…interesant…ma gandesc ca poate asta ii da lui atata energie :D . Ma culc din nou blana…..DUMINICA
“Mama ….il rupi pe somn…n-am vazut asa ceva” …era vocea lui Jony…depistase profunzimea somnului meu ï�� . Ma trezesc…soare…ma indrept spre punga de mancare pe care o atarnase de o sfoara de data asta, mai aveam paine cu miere si un baton. Perfect…mananc paine cu miere si pastrez batonul pentru tura din ziua asta, plus ca iau miere si la mine. Plecam…o luam din nou spre saua Caltun, din nou coboram caldarea din saua aia, din nou urcam in saua Doamnei, doar ca acum avem ca tinta crucea de pe vf Lespezi(2522m). Ca sa ajungem pe vf Lespezi am coborat pe partea cealalta din saua Domnei, am urcat un valcel cu schiurile in picioare, fiind foarte abrupt, am apucat creasta si am mai mers jumate de ora , am ajuns pe varf . Din vf Lespezi, am dat fata de sub varf , apoi am urcat din nou in varf si am coborat pe un valcel numit de noi “valcelul crevaselor”, cu diferenta de nivel de aprox 850m , peretele Lespezilor despartind valea care duce la refugiul Caltun de “valcelul crevaselor” . Am ajuns la baza peretului Lespezilor si am urcat din nou pana la refugiu, exact urcarea de vineri seara pe piei, doar ca acum mi s-a parut mult mai scurta. Am ajuns la refugiu, am facut bagajul si am tulit-o spre casa. Fiind cald raul s-a umflat si nu am mai avut pe unde sa-l trecum, asa ca am luat-o ostaseste prin apa ….Am ajuns acasa…30 grade…parca tot azi mi-au inghetat mainile….sau poate mi s-a parut…il aud pe Jony ca se duce acasa si mananca tort de mere facut de nevasta lui, imi amintesc ca eu am mancat in ultima vreme doar miere pe paine si ma gandesc sa o sun si eu pe mama sa faca tort de mere…ea zice ca face joi, cand e ziua sora mii, ca azi nu prea are chef. Cobor din masina in fata blocului , schiuri, clapari….ma duc la magazinul din fata blocului si-mi cumpar 2 sticle mari cu apa si o placinta cu mere…. Intru in casa, nu dureaza mult si ziua mea se termina la fel ….blana…somn profund.
LUCIANA
19.05.2008
